În urma acestui avertisment, am stat de vorbă cu Andi Avram, adjunctul însărcinatului cu afaceri al Ambasadei României la Phenian – AUDIO.
A.Avram: Vă pot confirma că a fost comunicat verbal anunțul Ministerului de Externe nord-coreean, astăzi, în jurul orei 15.00, ora locală. Centrala Ministerului român al Afacerilor Externe este informată cu prioritate. Păstrăm legătura pe canale deschise.
-Cât de repede ar urma să se ia o hotărâre în privința evacuării personalului?
A.Avram: Atât timp cât avem un dead-line lansat de autoritățile locale pentru a opta, în vederea evacuării, sau a rămânerii în continuare, probabil că decizia va trebui luată până pe data de 10, până miercurea viitoare.
-Câtă lume muncește în Ambasada României din Phenian?
A.Avram: Suntem 14 suflete de români, zece adulți și patru copii.
-În momentul de față nu există un ambasador al României la Phenian…
A.Avram: Este un însărcinat cu afaceri, eu sunt adjunctul șefului de misiune. Domnul Adrian Vianu este însărcinatul cu Afaceri al României și ar urma să sosească cât de curând în Coreea de Nord. S-a aflat în concediu de odihnă.
-Ni se relatează că șefi ai misiunilor diplomatice din UE se reunesc mâine pentru a lua o hotărâre. Participă cineva din partea României?
A.Avram: Sigur că da, voi participa. Am mandatul autorităților române de a participa.
-Dar hotărârea se ia în Centrală…
A.Avram: Decizia aparține Bucureștiului.