Confidenţialitate

Amal, soţia lui George Clooney, este însărcinată cu gemeni

Actorul american George Clooney şi soţia lui, Amal, ar urma să aibă un fiu şi o fiică, a spus un apropiat al avocatei Amal Clooney, care a precizat că soţii Clooney au fost luaţi prin surprindere de vestea că vor avea gemeni, dar că sunt fericiţi, iar artistul se distrează în această perioadă căutând nume pentru copiii lui, potrivit mirror.co.uk.

Amal Clooney a generat zvonuri potrivit cărora ar fi însărcinată după ce a apărut alături de soţul ei la o proiecţie specială Netflix a filmului ”The White Helmets”, care a avut loc recent la Bulgari Hotel din Londra.

Avocata a purtat o rochie cu imprimeuri florale largă, care lăsa să se întrevadă un abdomen de femeie însărcinată.

Ulterior, un apropiat al avocatei a declarat pentru revista americană online In Touch că George şi Amal Clooney ar urma să aibă un fiu şi o fiică.

”Amal este însărcinată cu gemeni: un băiat şi o fată. Când George şi Amal au aflat că vor avea gemeni au fost surprinşi. S-au speriat puţin, pentru că au spus amândoi că un copil ar fi suficient. Însă, vestea i-a făcut pe amândoi foarte fericiţi”, a spus sursa.

 

George Clooney şi Amal Alamuddin, o avocată britanică de origine libaneză, specializată în drepturile omului, s-au logodit pe 28 aprilie 2015. Căsătoria lor a avut loc pe 27 septembrie 2015, la Veneţia.

Sursă: News.ro