Confidenţialitate

Alunecările de teren fac tot mai multe victime în Vietnam

Echipele vietnameze de salvare din au descoperit cadavrele a 22 de soldaţi îngropaţi de alunecările de teren, au anunțat, luni, autorităţile locale, potrivit cărora bilanţul provizoriu al intemperiilor se ridică la cel puţin 90 de morţi, relatează Agerpres, citând DPA.

Victimele au fost prinse sub noroi şi pietre.

La momentul dezastrului, soldaţii uciși evaluau riscurile din zonă.

Vietnamul se confruntă cu ploi abundente de două săptămâni.

34 de persoane sunt încă date dispărute în provinciile centrale ale ţării, potrivit la un raport al Comitetului citat.

Ploile torenţiale au inundat, de asemenea, circa 200.000 de case, 300 şcoli şi 170 de kilometri de drumuri din regiune, se arată în raport.

Săptămâna trecută, 13 membri ai echipelor de salvare au fost îngropaţi de vii de o alunecare de teren în timp ce încercau să ajungă la 30 de persoane rămase blocate în urma unei alte alunecări de teren care s-a produs în proximitatea unei hidrocentrale.