130 de persoane au fost evacuate aseară la Azuga, în urma unei aluncări masive de teren.
După ce albia pârâului Azuga a fost blocată de alunecarea de teren, în această dimineaţă, zona a fost și inundată.
Autoritățile au făcut demersuri pentru ca oamenii să fie cazați într-o sală de sport, la una sau două pensiuni, dar și la rude.
Zona în care s-a produs alunecarea nu era predispusă la astfel de fenomene.
Autorităţile locale spun că, deocamdată, nu ştiu care ar putea fi cauza dezastrului.
“Zona în care s-a produs alunecarea nu este cunoscută ca fiind una predispusă unor astfel de fenomene”, a transmis Prefectura Prahova.
Reprezentanţii Agent Green, organizaţie neguvernamentală non-profit pentru protecţia mediului, au însă o variantă.
„Prăbuşirea versantului de la Azuga este cel mai probabil cauzată de un fenomen geomorfologic natural. Versantul este unul nordic, foarte abrupt şi din fericire era bine împădurit cu pădure mixtă de conifere şi foioase. Imaginea satelitară de miercuri 8 aprilie arată că pe versant nu s-au făcut exploatări forestiere în ultimele decenii. Dezastrul ar fi fost mult accentuat dacă pe el s-ar fi făcut exploatări”, scriu cei de la Agent Green.
Reprezentanţii ISU Prahova au anunţat că sâmbătă dimineaţa mai multe echipaje mixte acţionează pentru degajarea albiei râului şi eliberarea cursului apei. Asta după ce strada Umbroasa este inundată, împreună cu cele 30 de gospodarii.