Anunțul despre dispariția celor doi tineri a fost postat pe pagina de Facebook SOS Nice, platforma prin care rudele și prietenii celor dispăruți în urma atacului au semnalat acest lucru.
Informaţia nu a fost confirmată încă de Ministerul de Externe.
Potrivit mesajului, Alexandru Goldan, născut pe 10 noiembrie 1989, şi prietena sa, Elena, născută în iulie 1985, nu sunt de găsit. Cei care au postat anunţul cer să fie contactaţi dacă cineva are informaţii despre cei doi.
Pe pagina de Facebook a lui Alexandru Goldan apare că în data de 2 iulie se afla în vacanță cu iubita sa pe Coasta de Azur.
Pe aceeaşi pagină de Facebook a apărut şi anunţul privind familia de români dată dispărută la Nisa. Până acum, copilul şi mama acestuia au fost găsiţi în spitale din Nisa. Însă, autoritățile nu au dat încă de urma bărbatului, dispărut în atentatul din 14 iulie.
Pe de altă parte, la scurt timp după atacul de Ziua Franței, Ministerul român de Externe a anunțat că doi români – soț și soție, din Buzău – au fost răniți la Nisa. Ei sunt internați într-un spital, iar starea lor este stabilă.