Confidenţialitate

Alți 9 români sunt repatriați din Italia cu un avion al MApN

La solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, o aeronavă de tip C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române efectuează, sâmbătă, un nou zbor pe ruta București – Roma – București, pentru readucerea în țară a nouă cetățeni români din Italia.

Persoanele repatriate sunt cetățeni români non-rezidenți în Italia, aflându-se acolo cu titlul temporar, ca turiști sau pentru intervenții medicale și au fost afectați atât de plasarea în carantină a întregului teritoriu al Italiei, cât și de măsurile adoptate de către autoritățile române de suspendare a zborurilor și a curselor de transport rutier de persoane înspre și dinspre Italia. Aceștia nu au avut alternativă reală de a-și continua șederea pe teritoriul Republicii Italiene.

Aeronava, configurată pentru misiuni de evacuare medicală și având instalate camere speciale de izolare, este operată de un echipaj format din locotenent-comandorul Romeo Gârz – comandantul aeronavei, căpitan Mihai Vîrdol – pilot secund, maistrul militar Maftei Ţebrean – tehnic de bord și echipa medicală formată din maior Daniel Nica – medic și plutonierul Georgel Grigore – asistent medical.

Transportul este realizat cu respectarea măsurilor pentru protecția personalului și a tehnicii, obligatorii în astfel de situații.

Cei nouă cetățeni români vor fi preluați, la sosirea în țară, de către Direcția de Sănătate Publică și plasați în carantină într-o unitate din București, în conformitate cu măsurile adoptate de către autoritățile române pentru cetățenii care vin în România din Italia.