Alina Gorghiu a votat la Timişoara după ora 10:30.
”Sunt emoționată. E pentru prima oară când votez în Timișoara. Se întâmplă să votez într-un loc special – liceul pedagogic, unde a studiat mama mea. Cred că se uită acum la televizor și e la fel de emoționată. E, de asemenea, pentru prima oară când votez pentru un nou Parlament, de când am devenit și eu mamă. Nu credeam că se va schimba ceva, dar vă dau cuvântul că e un sentiment diferit: un sentiment al răspunderii mult mai puternic și mai personal.
Așa că astăzi am votat nu doar politic, nu doar ca om politic și președinte de partid. Am votat, ca orice om obișnuit, cu gândul la copilul meu, la familie și la cei apropiați, la echipa mea. La oamenii pe care n-aș vrea să-i dezamăgesc pentru nimic în lume. Am votat pentru oameni care pot să guverneze cinstit, în beneficiul tuturor cetățenilor, nu doar al câtorva potențați și penali.
Pentru soluții, nu pentru iluzii. Pentru ca România să nu se oprească din drumul ei către normalitate, nici să nu își părăsească locul pe care și l-a recâștigat în rândul națiunilor occidentale.
Fac un apel către toți romani, dar în speciali către cei tineri: acum se decide viitorul vostru. Veniți la vot împreună cu familiile voastre, cu prietenii voștri, cu iubita sau iubitul, chiar și cu părinții, dacă nu sunt încă suficient de convinși sa voteze”, a declarat Alina Gorghiu.