Confidenţialitate

Alina Gorghiu, la Europa FM: „Asocierea cu PSD a avut costuri de imagine. Eram în criză politică dacă stăteam cu ochii pe sondaje” | VIDEO

Imaginea Partidului Național Liberal a avut de suferit în urma coaliției cu social-democrații, însă a fost un rău necesar, explică Alina Gorghiu, președintele interimar al Senatului, invitată de Mădălina Dobrovolschi la Piața Victoriei.

Au existat costuri de imagine prin asociare PNL-ului cu PSD, recunoaște președintele interimar al Senatului, însă fără această coaliție astăzi ne-am fi aflat într-o criză politică:

„Costuri au fost, asocierea celor două partide, care au o istorie sinuoasă în spate, PNL și PSD, a venit cu costuri de imagine, însă era greu să stai cu ochii la sondaje. Dacă stăteam cu ochii la sondaje astăzi eram într-o criză politică, într-un context cu război la graniță suprapus cu o criză socială, posibil cu consecințe economice și așa mai departe. Ca atare, între a sta cu ochii la sondaje și a face capital politic pentru 2024, care e peste un an de zile, și a alege cartea stabilității, s-a mers pe a doua variantă cea mai sănătoasă.”

Totodată, Alina Gorghiu mai spune că eforturi se fac din toate cele trei părți pentru ca această coaliție să funcționeze:

„Cred că aș face o greșeală să vă spun că această coaliție funcționează doar pentru că PNL este partidul înțelept. Nu, această coaliție funcționează pentru că se fac eforturi din toate cele trei părți: PNL, PSD, UDMR.”

Alina Gorghiu, despre traseimul politic al primarilor: „Se poate regla și această problemă”

În schimb, președintele interimar al Senatului spune la Europa FM că, înainte de alegerile din 2024, coaliția ar trebui să rezolve problema traseismului politic al primarilor, un lucru de care PNL a suferit în 2014, când sute de edili au migrat spre PSD:

„Am un gust amar de la momentul 2014, a existat o ordonanță în mandatul lui Ponta, se ținea de braț cu domnul Dragnea și au dat o ordonanță prin care legalizau acest traseism al primarilor și cred că au fost vreo 550 de primari PNL care în 24 de ore au plecat la PSD. E o discuție interesantă, ar arăta responsabilitate din partea partidelor politice nu unul față de celălalt ci față de electorat. Dacă electoratul te-a votat din partea Partidului Național Liberal, nu văd de ce să te pozezi cu președintele de la alt partid jurându-i credință că te duci acolo.”

Drept urmare, Alina Gorghiu spune că se gândește să propună un amendament în cadrul coaliției pentru ca primarii să nu mai schimbe taberele:

„Se poate foarte simplu regla și această problemă, dacă există o dorință de colaborare firească și rațională în cadrul acestei coaliții. Tot se discută acum protocolul în conducerea partidelor, poți să bagi un amendament în acest protocol în care să spui foarte clar între partidele din coaliție nu se tranzacționează primari. (…) Mă gândesc să propun acest amendament colegilor din coaliție, poate o să-l găsească relevant tocmai pentru a nu redeschide răni din trecut și pentru a nu sfida electoratul.”

Urmăriți în continuare Piața Victoriei, cu Mădălina Dobrovolschi și Alina Gorghiu: