Confidenţialitate

Alina Gorghiu: Am fost audiată ca martor în dosarul lui Mihail Vlasov

Copreședinta PNL – Alina Gorghiu – recunoaște că a fost audiată în dosarul lui Mihail Vlasov, fostul șef al Camerei de Comerț și Industrie a României.

Aceasta spune însă că a dat explicații în fața procurorilor în calitate de martor și că nu are nicio implicare.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Potrivit DNA, Mihail Vlasov i-a promis unui deputat din comisia juridică un post de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, dacă îl ajută să promoveze, în Parlament, un proiect de lege.

Documentul prevedea că Oficiul Național al Registrului Comerțului, aflat în subordinea Ministerului Justiției va fi preluat de Camera de Comerț și astfel, instituția condusă de Mihail Vlasov ar fi controlat banii obținuți din activitatea Registrului Comerțului.

DNA precizează, în rechizitoriu, că printre cei care și-au pus semnătura pe proiect s-ar afla deputați de la mai multe partide: Florin Iordache de la PSD, Alina Gorghiu de la PNL, Marko Attila de la UDMR și Aurel Vainer, de la grupul minorităților.