Ministrul Mediului insistă ca populația să nu mai hrănească animalele sălbatice.
Costel Alexe a amintit, marți, că există un cadrul legal pentru sancţionarea persoanelor care fac acest lucru.
„Tocmai pentru că este animal sălbatic, [ursul – n. red] nu trebuie hrănit (…) Urşii hrăniţi nu mai pot reveni să se hrănească şi să se adapteze cu hrana din interiorul fondului forestier. În momentul de faţă, eu spun că şi oamenii contribuie la revenirea ursului în intravilan, cum şi a fost extins, an de an, intravilanul tot mai mult în interiorul fondului forestier şi s-a restrâns acest areal în care trăieşte acest animal sălbatic”.
„Avem un proiect prin care, prin unde scurte, astfel încât ursul să nu mai poată pătrunde în intravilan. Avem posibilitatea relocării, inclusiv în judeţul Braşov. Dacă nu ar fi hrăniţi, ei nu ar avea motiv să revină, dar atâta timp cât facem acest lucru, mă refer la cetăţenii români, nu face decât să îşi părăsească arealul forestier şi să intervină în intravilan. Ursul nu este un animal de companie, este un animal sălbatic şi, în orice moment, poate face victime omeneşti”, a explicat Costel Alexe.
„Personal, consider că toţi cei care hrănesc aceste animale sălbatice trebuie sancţionaţi şi Poliţia are cadrul legal să o facă şi sper să o şi facă. Important e să înţelegem că putem trăi în comuniune cu urşii, aşa cum am făcut-o sute de ani, important e să nu credem că vom putea domestici ursul”, a conchis ministrul.