Confidenţialitate

Rafila, despre distribuirea pastilelor de iod: Aproape 300.000 de mii de români au apelat la medicul de familie în septembrie | VIDEO

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, este invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. Ministrul Sănătății a explicat că în luna septembrie 2022, aproximativ 300.000 de români au mers la medicul de familie pentru eliberarea pastilelor de iod. Cât despre exodul medicilor, una dintre problemele din sistemul sanitar din românia, Alexandru Rafila a mai spus că încetinirea „emigrației a fost influențată categoric de salarii. PSD a luat această decizie și s-a oprit exodul”.

Utilitatea unei analize pentru gestionarea pandemiei

Ioana Ene Dogioiu: Achiziția de vaccinuri, doar una dintre chestiunile discutabile. Poate mai sunt și altele. Acum că suntem la faza în care lucrurile s-au relaxat, nu considerați utilă o analiză a gestionării pandemiei?

Alexandru Rafila: „Este corect ce spuneți, însă noi avem o problemă în România, veche, nu de acum, legată de asumare. Este utilă o astfel de analiză dacă vor fi oameni capabili să-și asume, inclusiv eu, poziții sau decizii care nu au fost potrivite, dar să și le asume public. Dacă analizăm de dragul analizei, nu știu ce efect va avea. O să vedem aceleași persoane care nu-și asumă nimic și cred că sunt perfecți”.

Alexandru Rafila: „Cei care au mai greșit sau au greșit grav în timpul pandemiei trebuie să recunoască. […]”.

Ioana Ene Dogioiu: Au existat decizii discreționare, bazate pe jumătăți de realitate?

Alexandru Rafila: „Dacă am făcut mențiunea, au existat, dar eu sunt subiect și aceste lucruri trebuie să le stabilească cineva… Nu vreau să fiu subiectiv și cred că este corect ca acest lucru să fie judecat…”

Analiza sistemului sanitar românesc în contextul războiului care se află la graniță

Ioana Ene Dogioiu: Avem un război la graniță, dar nimeni nu poate spune că el nu se va extinde. Analiza sistemului sanitar românesc – ar putea face față?

Alexandru Rafila: „Avem o astfel de analiză. […] Majoritatea ucrainenilor din România sunt tineri. Avem spitale de primă linie, avem experiența din COVID care ne-a folosit din punct de vedere organizator, și cred că până într-o anumită măsură sistemul de sănătate”…

Pastila de iod

Alexandru Rafila: „Populația eligibilă pentru pastile de iod: până la 40 de ani. din ele, în iulie au primit pastile de iod doar 1200, în august 218.000. În luna septembrie, aproape 300.000 de mii de români au apelat la medicul de familie pentru eliberarea pastilelor de iod. Sper ca acest ritm să continue și-n lunile următoare.

Menționați mai devreme situația instabilă din Ucraina și cred că un comportament preventiv care să evite panica este o abordare normală. Cred că între timp și medicii de familie au înțeles că dacă au un pacient sub 40 de ani îi pot da și prescripția pentruy el și pentru familia lui – dacă se încadrează.

Pentru mine ritmul este încurajator. Nu este punctul nostru tare și nu este niciun fel de critică. Comportmentul preventiv nu este punctul nostru tare. Nu știu care ar fi fost soluția pentru că avem prevederi legale”.

Boli cronice ale sistemului sanitar: una dintre ele este deficitul de medici. Cât de mare este deficitul și care sunt specialitățile cele mai vulnerabile?

Alexandru Rafila: „Problema de deficit este legată în momentul de față de distribuție. Problema este distribuția, nu deficitul. Aglomerație în centrele universitare puternice, foarte puține în centrele mici și în zonele rurale”.

Alexandru Rafila: „Se poate remedia doar astfel: să spunem că avem o politică salarială echilibrată și suficientă. Trendul pe care l-ați observat de încetinire a emigrației a fost influențat categoric de salarii. PSD a luat această decizie și s-a oprit exodul.

Cel de-al doilea este legat de confortul profesional care se referă la echipamente, disponibilitatea medicamentelor. Și un lucru pe care-l constat este implicarea autorității locale”.

Urmărește LIVE emisiunea „Piața Victoriei” aici:

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Ministerul Sănătății lucrează la un program prin care vaccinarea antigripală să se facă și în anumite farmacii, anunță ministrul Rafila | AUDIO