Avertisment de la reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care spune că se vor înmulți și în următoarea perioadă cazurile de coronavirus în România.
Alexandru Rafila a spus la Europa FM că numărul de infecţii a crescut de 10 ori în ultimele 4 luni.
Am plecat de undeva de la 12 cazuri la o sută de mii de locuitori în iunie și am ajuns acum la peste 100-130 de cazuri la o sută de mii de locuitori, deci o creștere de zece ori în 3-4 luni.
Faţă de alte ţări din Uniunea Europeană, în România, din această vară, creşterea a fost permanentă.
A fost o creștere permanentă, cu intervale de staționare tot mai scurte. În momentul de față, avem o creștere rapidă care va continua în perioada următoare, cel puțin două săptămâni, pentru că nu au fost luate măsuri care să schimbe acest trend.
Alexandru Rafila crede că una dintre principalele cauze de răspândire a virusului este transportul în comun, mai ales în Capitală.
În privinţa transportului între oraşe, Alexandru Rafila recomandă călătoria cu trenul faţă de microbuz.