Nu sunt puțini intelectualii care, de teama regimului communist, au devenit informatori ai Securității. Însă cei care au recunoscut singuri acest lucru după 1990, cerându-și iertare, se pot număra pe degetele de la o mână. Printre ei, Alexandru Paleologu, unul dintre ultimii boieri veritabili ai României și un intelectual în adevăratul sens al cuvântului.
Alexandru Paleologu, sau “Conu’ Alecu” așa cum avea să i se spună mai târziu, s-a născut în 1919, la București, într-o familie boiereasca. Printre strămoșii lui Alexandru Paleologu s-ar număra și un împărat bizantin, însă chestiunea nu a fost clarificată în totalitate.
Cert este că începând cu secolul 18, strămoșii săi au ocupat funcții importante în țările române. De exemplu, bunicul lui Alexandru Paleologu a fost senator conservator , Procuror General al României dar și director al ziarului Timpul, după ce Mihai Eminescu s-a îmbolnăvit.
Alexandru Paleologu a terminatul Dreptul, ca mai toți înaintașii lui, însă a mai urmat și cursuri de regie de teatru. Nu a apucat să pună în scenă vreo piesă și în 1944 s-a angajat la Ministerul de Externe. Câțiva ani mai târziu, a fost destituit de însăși Ana Pauker, așa cum s-a întămplat cu mai mulți diplomați care aveau origini „nesănătoase”.
În plus, Alexandru Paleologu era deja sedus de ideile masonice,însă interzicerea masoneriei a fost printre primele lucruri pe care le-au făcut comuniștii. E drept că în 1990, avea să devină Mare Maestru, dar drumul până acolo a fost unul greu.
Ca mai toți cei cu sânge boieresc, Alexandru Paleologu a fost urmărit de Securitate și vreme de mai mulți ani, a reușit să se ascundă de organele statului, folosind un buletin fals. În aceasta perioadă i-a cunoscut pe Nicolae Steinhardt și Constantin Noica. Avea să meargă la închisoare cu aceștia, fiind coondamnat pentru „uneltire împotriva orânduirii sociale” în cadrul procesului Noice-Pilat. A primit 14 ani de muncă silnică, dar multumită grațierii generale din 1964, a făcut doar 5 ani de închisoare.
Alexandru Paleologu avea să recunoască faptul că pe vremea detenției a fost racolat de Securitate, și că a scris note informative până la jumătatea anilor 80. Confesiunea a apărut în volumul „Sfidarea memoriei”, publicat, evident, după Revoluție. “Pactul cu Diavolul” i-a permis totuși să publice mai multe lucrări de valoare în timpul regimului comunist. În plus, a găsit puterea să protesteze față de confiscarea manuscriselor lui Nicolae Steinhardt sau față de arestul la domiciliu în care a fost trimis Mircea Dinescu.
După 1990, a fost primul ambasador al României la Paris însă a fost destituit după ce s-a declarat un susținător al „golanilor” din Piața Universității. Episodul a fost relatat pe larg într-un volum intitulat „Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor”.
A fost senator al României vreme de trei mandate, între 1992 și 2004 și a susținut mereu că „Un boier adevărat trebuie să aibă atributul umilinței“. S-a stins în septembrie 2005, la vârsta de 86 de ani.
