Regizorul Alexandru Darie, managerul general al Teatrului Bulandra din Capitală, care a murit miercuri, la vârsta de 60 de ani, a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, la Cimitirul bucureștean Bellu.
Trupul neînsuflețit a celui alintat “Ducu” a fost depus, vineri seară, în incinta instituției pe care a condus-o timp de 17 ani.
Simpli admiratori, dar şi colegi din lumea teatrului au mers să îi aducă un ultim omagiu şi să îl conducă pe ultimul drum, notează Mediafax.
Alexandru Darie a fost răpus de ciroză hepatică la vârsta de 60 de ani.
În ciuda bolii, regizorul a continuat să lucreze pentru a pune în scenă spectacolul „Coriolanus”.
„Îngrijit de medici de la spitalele Elias şi Ponderas, supravegheat de doamna doctor Dana Safta, cea pe care o numea îngerul lui păzitor, s-a aflat sub tratament în ultimii 2 ani iar afecţiunea hepatică s-a menţinut în parametrii iniţiali, fără modificări evolutive, neprezentând vreo complicaţie, fără probleme portale, esofagiene şi fără episoade hemoragice. Nu s-a pus niciodată problema transplantului hepatic şi nu a fost vreodată pe nicio listă de transplant.
În ultima perioadă a fost tratat de doamna doctor Mariana Mihăilă, unul dintre cei mai buni specialişti în boli de ficat de la Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti. La începutul lunii septembrie a prezentat afecţiuni respiratorii care s-au complicat şi au necesitat ventilare mecanică. Ulterior au apărut şi alte complicaţii, pe fondul unei depresii imunitare şi a instalării sindromului de coagulare intra vasculară diseminată. S-a aflat sub îngrijirea secţiei de terapie intensivă condusă de doamna profesor doctor Dana Tomescu, unde s-a considerat norocos că ajuns şi unde a afirmat că nu credea să fie atât de bine. Şi într-adevăr acolo, doamna profesor, echipa de medici, asistente, infirmiere au făcut totul pentru el, la nivelul oricărui alt centru medical din lume, atât pentru menţinerea vieţii cât şi în ultimele clipe, pentru liniştea şi respectul acordat unui suflet care pleacă într-o altă Lume. Le suntem profund recunoscători tuturor pentru că i-au confirmat credinţa că totul în viaţă este despre Oameni şi Umanitatea lor!
A fost un om care a iubit enorm Teatrul, Oamenii şi Viaţa. A trăit demn, discret şi delicat şi a trăit frumos! A avut forţa interioară să lupte pentru viaţă şi să intre fără frică în moarte, prezent, puternic, înconjurat de iubire, de multă iubire!
Ultima piesă pe care o moştenise fără să vrea, dar pe care a înţeles-o atât de bine, era despre moarte, despre lumină şi despre conştiinţa pură.
Alexandru Darie îşi dorea ca lumea să fie mai bună şi o vedea de multe ori mai bună decât era. Preţuia cel mai mult integritatea şi încrederea şi le dorea tuturor să fie mai buni.
Vă dorim tuturor să vă amintiţi de el aşa cum noi, cei foarte apropiaţi, l-am văzut în momentul intrării în lumină: strălucitor, împăcat cu tot, indestructibil şi invincibil! Lumină clară!”, a scris echipa Teatrului Bulandra într-un mesaje pe Facebook.
De-a lungul carierei, a primit numeroase distincţii, precum titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, Ordinul Steaua Solidarităţii Italiene în grad de Cavaler şi Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer.