Confidenţialitate

Alexandru Bogdan, inculpat pentru concesionarea terenurilor Academiei

Fostul preşedinte al Fundaţiei Patrimoniu, Alexandru Bogdan, a păgubit Academia Română cu aproape 3,8 milioane de euro între 2006-2010.

DNA i-a schimbat încadrarea din suspect în inculpat,  pentru că a dat ilegal în arendă şi în concesiune terenuri agricole şi silvice unor firme, fără ca în contracte să fie trecută perioada sau suma datorată.

Potrivit unor surse judiciare, unele dintre terenurile date în arendă de Alexandru Bogdan ar fi ajuns la Dan Voiculescu.

Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.