Alexandra Ungureanu a pășit într-o nouă etapă a carierei sale – a lansat prima piesă din cariera solo. Piesa este compusă de Adrian Sână.
‘Împotriva lor’ are si un videoclip. Prezinta doua planuri aflate în antiteză: unul întunecat, încărcat cu energie negativă şi nervozitate, iar celălalt plan, în care se află Alexandra, este plin de culoare, luminat de starea sa optimistă şi încrezătoare.
Piesa ‘Împotriva lor’ este interpretată alături de Andrei Vitan.
Într-o lume a vitezei, este mai uşor şi mai rapid să distrugi şi să lansezi săgeţi cu venin decât să construieşti frumosul.
Încrederea în sine şi o atitudine pozitivă sunt elementele cheie care dau forţă unei femei independente de a lupta împotriva răutăţilor celor din jur.
Melodia ‘Împotriva lor’ este o declaraţie de independenţă a artistei, un îndemn de a-ţi urma propria cale fără să te laşi doborât de obstacolele celor din jur.