Confidenţialitate

Alertă meteo de ploi în sudul, estul şi centrul ţării; la munte va ninge

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de ploi pentru sudul, estul şi centrul ţării, meteorologii avertizând că la munte va ninge şi se va depune un nou strat de zăpadă.

Informarea meteo este valabilă de vineri, 10 martie, ora 13.00 şi până duminică, 12 martie, la ora 22.00.

Meteorologii avertizează că în sudul, estul și centrul țării temporar va ploua și se vor cumula cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat, mai ales în zona montană, 25…30 l/mp.

La munte, la început vor fi precipitații mixte, iar începând de sâmbătă, 11 martie, vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste, cu rafale de peste 60…70 km/h, spulberând zăpada.

Intensificări temporare ale vântului vor fi și în regiunile estice și sud-estice, cu viteze de 50…55 km/h, iar în estul Transilvaniei, precum și în vestul și nordul Moldovei, duminică, 12 martie, vor fi precipitații mixte, potrivit ANM.