Polițiștii olandezi au evacuat un tren care circula pe ruta Amsterdam-Paris. Motivul: în tren se află un bărbat care s-a blocat într-una dintre băi și care, potrivit presei olandeze, ar fi fost înarmat. Suspectul a fost arestat, însă autoritățile nu au dat detalii privind intențiile acestuia.
Martori povestesc că bărbatul s-a urcat grăbit în tren tocmai când garnitura era pe punctul de a pleca din gară și apoi s-a încuiat într-o toaletă. Atât trenul, cât și mai multe peroane din Gara Centrală din Rotterdam au fost evacuate, după cum a anunțat Poliția Olandeză. Imediat negociatorii au luat legătura cu bărbatul blocat în baie, despre care se spunea că ar fi fost înarmat.
Garnitura de tren este operată de compania Thalys, care a anunțat pe Twitter că forțele de securitate au situația sub control și că nu există niciun risc pentru pasageri. De asemenea, Compania națională de căi ferate din Olanda, anunță întreruperi ale traficului feroviar în jurul orașului Rotterdam ca urmare a incidentului și a avertizat pasagerii să se aștepte la întârzieri de până la o oră.
Incidentul vine la mai putin de o luna după ce un bărbat cu un Kalashnikov a deschis focul asupra pasagerilor, tot la bordul unui tren de mare viteza Thalys, pe ruta Amsterdam-Paris. Atacatorul a fost, însa, imobilizat rapid asa ca nicio persoana nu a fost ucisa.