Polițiștii, pirotehniștii și echipe ale Serviciului Român de Informații au intervenit, luni, în cazul unui pachet suspect lăsat pe o bancă dintr-o stație STB, anunță autoritățile.
Update: Autoritățile au anunțat că, în urma cercetării la fața locului, nu este vorba despre vreun pericol.
„Astăzi, 21 martie 2022, prin apel 112, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la faptul că pe o bancă, într-o stație pentru mijloacele de transport în comun de suprafață, pe raza sectorului 1, se află abandonată o geantă. La fața locului s-au deplasat polițiști, precum și echipe ale Serviciului Român de Informații. Se efectuează verificări”, este mesajul transmis de Poliția capitalei.
Și SRI a confirmat alerta, iar în acest moment echipe ale Serviciului Român de Informații sunt la fața locului.
„Bună ziua. În urma unei sesizări primită prin 112 prin care se preciza că pe o bancă aflată într-o stație pentru mijloacele de transport în comun din Sectorul 1 există un colet abandonat, s-au constituit echipe de intervenție pirotehnică ale SRI care au ajuns în zona respectivă. Alături de echipajele Poliției s-au demarat procedurile în cauză.”
Pachetul suspect ar fi în zona Domenii.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin