Autoritatea națională de sănătate din Ungaria (OKK) a informat azi dimineață că aerul din Budapesta și din alte zece orașe, în principal din nordul și nord-estul Ungariei, continuă să fie periculos pentru sănătate, informează MTI.
O alertă roșie de smog instituită în weekend a fost menținută și astăzi pentru localitățile Kazincbarcika, Putnok, Sajószentpéter și Salgotarjan și a fost emisă pentru Budapesta, Hernádszurdok, Miskolc, Eger, Oszlár, Nyiregyhaza și Debrecen.
Capitala Budapesta și alte orașe s-au aflat în ultimele două zile sub alertă portocalie de smog, după ce mai multe zile din săptămâna trecută a fost vizată de diferite alerte de smog.
Potrivit autorității amintite, concentrația de particule fine poluante este peste nivelul normal și în mai multe locuri din centrul și vestul Ungariei.