Meteorologii din Hong Kong au ridicat, vineri, nivelul de alertă la gradul 8 în așteptarea taifunului Haima
Străzile sunt pustii după ce autoritățile au luat măsuri de precauție înainte de sosirea taifunului care a ucis cel puțin opt persoane în Filipine.
Zborurile au fost anulate, mașinile nu mai circulă, iar școlile și birourile au fost închise în timp ce furtuna se apropie de Hong Kong prin sud-est. Transportul public de suprafață a fost anulat, iar frecvența trenurilor de metrou a fost redusă. Până și tranzacțiile la bursă au fost amânate.
Acompaniat de vânt suflând în rafale cu o viteză de 315 kilometri/oră, Haima a lovit comunitățile riverane din Pacific. Odată cu trecerea sa peste lanțuri muntoase, taifunul a slăbit în intensitate în timpul deplasării spre Hong Kong și spre sudul Chinei.