Confidenţialitate

Alegerile prezidențiale și falimentul sistemului de educație. Oana Dimofte: Cu siguranță putem vorbi despre analfabetism funcțional, ceea ce generează incapacitatea de a decripta corect mesajele unui peronaj politic | VIDEO

Alegerile prezidențiale și falimentul sistemului de educație. Jurnalista Oana Dimofte a fost invitata lui Marcel Bartic în emisiunea „Academia Europa FM” de luni seară, 25 noiembrie. Despre legătura rezultatelor primului tur al prezidențialelor cu instituția școlii, Oana Dimofte este de părere că într-o nastfel de ecuație putem vorbi despre analfabetism funcțional. O astfel de problemă a sistemului educațional „generează incapacitatea de a decripta corect mesajele unui peronaj politic”. Oamenii fac „o confuzie între valori exprimate de un domn și simțirea sau înțelegerea demagogiei din spatele unui candidat”, spune jurnalista.

Oana Dimofte: „Dacă există o cauză primară, o cauză prioritară, una mai importantă decât altele sau dacă nu cumva ceea ce s-a întâmplat este rezultatul multor motive strânse în societatea românească”

Marcel Bartic: Oana, aș vrea să te rog pentru început să ne spui cum apreciezi rezultatele de la alegerile prezidențiale, din perspectiva – sigur că da, este o misiune în care încercăm să vedem ce se întâmplă cu educația din România – din perspectiva reflexelor gândirii critice, discernământului pe care ar trebui să îl avem cu noi toți în momentul în care ne exprimăm o opțiune de o asemenea importanță.

Oana Dimofte: „Foarte mulți oameni astăzi, după ce nu au zis absolut nimic sau n-au observat sau n-au știut, ceea ce pot să înțeleg, despre valul care a venit peste noi azi-noapte sunt gata pregătiți să enunțe cauzele, să fie foarte siguri pe ei când spun de ce s-a întâmplat asta. Eu o să spun că nu am de unde să știu de ce s-a întâmplat asta. Dacă există o cauză primară, o cauză prioritară, una mai importantă decât altele sau dacă nu cumva ceea ce s-a întâmplat este rezultatul multor motive strânse în societatea românească”.

Oana Dimofte: „Cu siguranță putem vorbi despre analfabetism funcțional, ceea ce generează incapacitatea de a decripta corect mesajele unui peronaj politic”

Oana Dimofte: Cu siguranță putem vorbi despre analfabetism funcțional, ceea ce generează incapacitatea de a decripta corect mesajele unui peronaj politic. Ceea ce generează confuzie între valori exprimate de un domn și simțirea sau înțelegerea demagogiei din spatele unui candidat. Putem vorbi despre genul acesta de analfabetism. Dar putem vorbi, cred, în același timp, despre multe cauze emoționale, strânse în casele noastre, în familiile noastre, în școlile noastre pentru care s-a ajuns aici, iar aceste cauze au parcurs generații. Am auzit de când s-au anunțat rezultatele turului I foarte mulți oameni întrebați de ce și-au exprimat această opțiune în turul I. De ce au ales opțiunea extremistă. Foarte mulți dintre ei au răspuns: <<pentru că ne-a vorbit frumos>>”.

Oana Dimofte: România are foarte mulți cetățeni de toate vârstele pentru care o competență politică este faptul de a vorbi frumos

Marcel Bartic: E foarte interesant.

Oana Dimofte:E foarte trist. E foarte interesant, este foarte trist. România are foarte mulți cetățeni de toate vârstele pentru care o competență politică este faptul de a vorbi frumos, pentru că, probabil, cu ei nu s-a vorbit frumos nici acasă, nici la școală, nici de-a lungul generațiilor din familie sau din grupurile în care ei se află. Acest <<ne-a vorbit frumos>> cred că ar trebui să fie un prim lucru pe care un bun psiholog specialist în psihologia maselor ar trebui să îl analizeze în urma acestor alegeri”.

Marcel Bartic: Ne scrie un ascultător despre oameni care au avut această opțiune politică și sutn inclusiv profesori universitari, oameni cu școli superioare, masterate, doctorate. Și aici e interesant că, poate că o explicație facilă pe care ne-am fi dat-o la prima vedere ste aceea că sunt oameni cu mai puțină școală, oameni care, în mod evident, sunt vulnerabili în fața unor astfel de dezinformări ceva mai repde decât ceilalți. Dar mesajula scultătorului nostru este unul cât se poate de legitim. Nu cred că nivelul de educație mai e un argument în momentul de față. Sunt oameni cu multă școală care susțin în continuare, sunt colportori ai dezinformărilor și teoriilor conspirațiilor. Cum ne explicăm lucrul acesta?

Oana Dimofte: Un studiu INSCOP arată că 13% dintre votanții extremismului, candidatului extremist din România au studii superioare

Oana Dimofte: „Tocmai mă uitam pe un studiu INSCOP, mă rog, în măsura în care mai putem să luăm în serios studiile sociologice din România după ce s-a întmplat, conform căruia 13% dintre votanții extremismului, candidatului extremist din România au studii superioare. În măsura în care știm ce înseamnă studii superioare în România și valoarea lor. Însă, susținerea pentru extremism în România este vizibilă, și nu incidental. Este vizibilă în mod constant din partea celor mai prestigioase instituții care ar trebui tocmai să apere cultura din țara asta, știința”.

Oana Dimofte: Faptul că TikTok lasă libertatea deplină a influențat cu siguranță această campanie electorală

Marcel Bartic: Se vorbește dintr-o dată foarte mult despre TikTok. Stau să mă întreb dacă e cauza sau mai debgrabă un simptom sau un alt canal de comunicare al acestor teorii ale conspirației, al dezinformărilor, pentru că eu, sincer să fiu, am regăsit lucrurile acestea și pe alte rețele sociale. Nu mi se pare nimic nou. care ar trebui să fie diferența?

Oana Dimofte: „În teoria mass-media există un punct de vedere foarte bine documentat și în general acceptat de profesioniști în mass-media: Media este mesajul. Adică, mijlocul prin care transmite influențează forma și conținutul mesajelor pe care le trasnmitem. TikTok este și un mijloc de comunicare în masă, însă faptul că este nereglementat și în SUA, și în Europa, probleme ridicate la nivel oficial – președintele SUA a pus inclusiv problema interzicerii TikTok, Comisia Europeană încearcă să găsească o metodă de a constrânge această rețea să respect totuși niște reguli cît de cât zdravene. Faptul că TikTok lasă libertatea deplină, ceea ce merge spre o anarhie în comunicare, a influențat cu siguranță această campanie electorală”.

Oana Dimofte: „Atunci când nouă ni se pare atractiv un influencer pentru că ne vorbește frumos, să facem efortul de a afla mai multe”

Oana Dimofte: Faptul că foarte mulți adulți din România cred că este o dovadă de bună creștere să nu știe ce este TikTok, să întrebe cumva arogant atunci când se vorbește de diverși influenceri pe Internet. <<Cine este ăla?>>, vrând să comunice că ei sunt externi acestui univers al generației copiilor lor cred că este o altă problemă. Dacă vrem o lume mai bună pentru copiii noștri, cred că este datoria noastră, a tuturor să cunoaștem lumea în care sunt copiii noștri. Să le cunoaștem influencerii. Atunci când nouă ni se pare atractiv un influencer pentru că ne vorbește frumos, să facem efortul de a afla mai multe. <<Cine este Andrew Tate? N-am auzit de Andrew Tate>>. E treaba ta să auzi de Andrew Tate dacă ai un copil”.

Oana Dimofte: Oamenii care au căzut în capcana aceasta s-ar putea să aibă un profil psihic asemănător cu al fetelor care ajung să cadă în capacanele loverboy

Marcel Bartic – Eu m-aș bucura să văd la un moment dat profesori validați, apreciați pentru felul în care reușesc să aducă un coil de la nota 4 la nota 7. Pentru că, dacă stau să mă gândesc copiii aceia fac parte din exact aceeași categorie de care aminteai tu, care poate peste 20 de ani vor spune că cineva le-a vorbit frumos și li se va părea normal”.

Oana Dimofte: „Pentru că în realitate e normal să ne vorbim unii altora frumos. Iar oamenii care au căzut în capcana aceasta, dacă îmi dai voie să spun, dacă mă întrebi pe mine și un psiholog, repet, ar trebui să studieze asta, s-ar putea să aibă un profil psihic asemănător cu al copiilor, cu al fetelor care ajung să cadă în capacanele loverboy. Ajung ca un personaj obscur să le vorbească frumos, să le ofere atenția pe care n-au avut-o niciodată pentru a fi atrași de respectivul personaj. Iată că și oamenii maturi au făcut exact genul acesta de alegere. Au ales un personaj obscur pentru că le-a vorbit frumos și asta li s-a părut extraordinar”.

Sursa foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Citește și: Septimius Pârvu: Eu cred că discursul lui Călin Georgescu și ceea ce propune este foarte periculos pentru România și cu atât mai mult în contextul geopolitic actual | AUDIO