Jurnalistul Liviu Avram de la Adevărul a pledat în această dimineață în fața Curții Constituționale pentru organizarea alegerilor locale în două tururi de scrutin, aducând drept argument faptul că actuala lege prin care primarii vor fi aleși într-un singur tur încalcă principiul reprezentativității.
Altfel spus, zice Avram, dacă un candidat este ales de 10, 20, sau 30% dintre cei care vin la vot, majoritatea este în partea cealaltă. Aș completa aici puțin pledoaria lui Liviu Avram cu mențiunea că actuala lege nu prevede nici pragul minim de validare a unui referendum de 25%.
Altfel spus cetățenii unei localități pot fi de exemplu chemați la un referendum prin care să se pronunțe dacă vor panseluțe sau vor lalele pe strada principală, acesta nu se validează fără 25% participare, dar un primar poate fi ales cu 5 sau 10% voturi dintr-o participare de 30-40%.
Ceea ce sună puțin absurd. Totuși Curtea Constituțională nu are un text în legea fundamentală pe care să judece cererea jurnalistului Avram.
ARTICOLUL 120: ”Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice”.
Deci ar putea fi soacră-mea Primarul Bucureștiului, de exemplu? Da, nu contează câți o votează, dacă e descentralizată, autonomă și are servicii publice deconcentrate…
https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-alegerile-locale-in-doua-tururi