Președintele Statelor Unite ale Americii este ales indirect. Spre deosebire de votul dat de cetățeni în alte sisteme democratice, în SUA delegaţii şi electorii din Colegiul Electoral iau locul votanţilor direcţi. Populația nu este distribuită în mod egal în statele americane iar scopul acestui sistem este ca statele mai puțin populate să nu fie ignorate în procesul electoral.
Practic, americanii votează pentru electori, nu pentru candidaţi. Electorii sunt oficiali din stat sau membri ai partidelor, dar numele lor nu apare, de regulă, pe buletinul de vot.
Numărul de electori pe care îi are fiecare stat este egal cu numărul de reprezentanţi pe care îi are în Camera Reprezentanţilor şi în Senat. California, de exemplu, cel mai mare stat, are 55 de electori, în timp ce Wyoming, stat cu populaţie redusă, are doar 3.
Toate cele 50 de state federale americane au un număr prestabilit de “electori” în Colegiul Electoral – aproximativ proporţional cu populaţia statului.
În total, Colegiul este format din 538 de electori, din care 435 sunt distribuiţi în funcţie de populaţia statelor, iar 100 sunt distribuiţi câte doi pentru fiecare stat american. Alţi trei electori sunt desemnaţi pentru capitala Washington D.C.
Pentru ca un candidat să câştige alegerile are nevoie de susţinerea a cel puţin 270 de electori – jumătate plus unul.
Pe de altă parte, un candidat poate deveni preşedinte chiar dacă, la nivel naţional, nu a primit majoritatea voturilor din partea populaţiei, dar are cei 270 de electori. George W. Bush a câștigat astfel în 2000.
Distribuirea electorilor se face, aproape în toate statele, după principiul „câştigătorul ia totul”, astfel candidatul care obţine majoritatea votului popular într-un stat va obţine toţi electorii acelui stat.
Există, însă, două excepţii: Maine şi Nebraska, unde electorii sunt repartizaţi proporţional.
Principalul dezavantaj al sistemului electoral american este faptul că unele voturi sunt mai valoroase decât altele, mai ales în cazul aşa-numitelor „SWING STATES”, state cu o populaţie însemnată şi care oscilează între republicani şi democraţi.
Acestea sunt principalele “câmpuri de luptă” pentru candidaţi şi decid, de regulă, soarta scrutinului.
