În jur de 5,5 milioane de persoane cu drept de vot sunt aşteptate, duminică, să își exprime opțiunile electorale în cadrul alegerilor regionale din Catalonia.
3 partide poltice dispută prima poziţie, anume Partit dels Socialistes (PSC), Esquerra Republicana (ERC) şi Junts per Catalunya.
Sondajele de opinie arată că niciunul dintre acestea nu va putea guverna singur.
Este al patrulea scrutin în decurs de 9 ani.
Persoanele din grupele de risc votează între orele 09.00 – 12.00, iar cele care se află în carantină, între 19.00 şi 20.00.
Restul catalanilor pot vota între 12:00 şi 19:00.
În ultima săptămână, 14.537 de persoane au fost diagnosticate cu Covid în Catalonia.