Duminică, 24 noiembrie 2024, România își alege președintele pentru următorii cinci ani. Este primul tur al alegerilor prezidențiale. 13 candidați s-au înscris în cursa pentru Cotroceni: 3 femei și 10 bărbați. Dintre aceștia, doar doi vor merge mai departe în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care va avea loc pe 8 decembrie 2024. Între primul și al doilea tur al prezidențialelor se află și alegerile parlamentare, care au loc pe 1 decembrie.
Tot ce trebuie să știi despre votul de azi, 24 noiembrie 2024, de la alegerile prezidențiale, turul I
- Candidaţii pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni, în scrutinul cu numărul 9 de la Revoluţie.
- Românii din ţară şi cei din diaspora sunt aşteptaţi la urne să îşi aleagă viitorul preşedinte, pentru un mandat de cinci ani.
- 13 candidaţi îşi dispută fotoliul de la Palatul Cotroceni în primul tur al alegerilor prezidenţiale; acelaşi număr de candidaţi ca la primul tur de la prezidențialele din 2014 şi 2019.
- Dintre cei 13, doar doi vor merge mai departe, în turul al doilea, programat pentru data de 8 decembrie.
- Este al 9-lea scrutin prezidenţial de după Revoluţia din decembrie 1989, iar prezenţa la urne la primul tur a scăzut la fiecare rundă de alegeri prezidenţiale: dacă în 1990 s-au prezentat la vot peste 86% dintre români, iar în anul 2000, 65 de procente, în 2019 au votat doar 51% dintre cei înscriși pe liste.
Vom merge la vot să ne alegem deputații și senatorii de Ziua Națională, pe 1 decembrie; urnele vor fi deschise între orele 07:00 și 21.00, cu posibilitatea de prelungire până la miezul nopții.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea