Alegeri parlamentare 2024 – Românii votează duminică, 1 decembrie, componența viitorului Parlament al țării. La alegerile parlamentare 2024 s-au înscris 31 de partide și alianțe și 19 organizații ale minorităților naționale. În ţară, votarea se desfăşoară doar pe 1 decembrie, între orele 07:00 – 21:00. În străinătate, secțiile de vot s-au deschis începând de sâmbătă, 30 noiembrie, între orele 07:00 – 21:00 (ora locală), şi au loc inclusiv duminică, 1 decembrie, între orele 07:00 – 21:00 (ora locală).
Bihor, Argeș, Covasna, Olt și Harghita au fost primele județe în care s-a depășit 50% prezență la vot.
Foarte aproape să treacă acest prag este județul Sălaj. Fruntașe la prezență – cu peste 48% – sunt și Ilfov, Mehedinți, Buzău, Cluj și Gorj. În Capitală au votat deja peste 775 de mii de alegători, adică 43,14%.
Codașe la vot sunt județele Vaslui, cu 31,3%, Iași, Ialomița, Bacău și Caraș-Severin, cu 39,69%. Votanții de la orașe – 4,3 milioane – i-au depășit pe cei de la țară – 3,6 milioane.
De asemenea, numărul femeilor care au votat l-a depășit pe cel al bărbaților – 4,1 milioane față de 3,8. Pe vârste, segmentul alegătorilor cu vârste între 45 și 64 de ani este cel mai numeros, urmat de cei peste 65 de ani și cei cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani.
La polul opus, tinerii între 18 și 24 de ani au venit în cel mai mic număr la vot – peste 550 de mii.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin