18 milioane de alegători români sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, la alegerile locale și europarlamentare 2024. Dintre aceștia, 940 de mii locuiesc în străinătate. La acest scrutin vor fi aleşi aproape 3.200 de primari, primarul Capitalei, consilierii locali şi judeţeni. De asemenea, îi vom alege şi pe cei 33 de reprezentanţi ai țării noastre în Parlamentul European.
Cinci dintre candidați care ne cer astăzi votul s-au născut la începutul secolului trecut, anunță preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă.
„Cel mai tânăr candidat are puțin peste 23 de ani, iar cel mai învârstă are 100 de ani”, a spus Toni Greblă.
Aproape 19.000 de secţii de votare se deschid în această dimineață, chiar la această oră, iar în străinătate vor fi 915 – de două ori mai multe decât la scrutinul din 2019.
„În Italia vor fi deschise 150 de secții de votare, în Marea Britanie 147, în Germania 104, în Franța 66, în Republica Moldova 52, în Municipiul București 1289 de secții de votare”, a spus Toni Greblă.
100 de milioane de buletine de vot, tipărite pentru scrutinul de duminică. Toni Greblă: „Cetățeanul român va avea la îndemână pentru prima dată și o tușieră”
Pentru scrutinul de astăzi au fost tipărite aproximativ o sută de milioane de buletine de vot pentru fiecare din cele cinci rânduri de alegeri: europarlamentare, Consiliu Local, Consiliu Județean, primar și președinte de Consiliu Județean.
Și pentru că sunt atât de multe buletine de ștampilat, fiecare alegător va primi şi o tuşieră, a explicat Toni Greblă.
„Cetățeanul român va avea la îndemână pentru prima dată și o tușieră în cazul în care nu se mai vede foarte bine ștampila după ce ea a fost aplicată pe două, trei, patru buletine de vot”, a mai spus Toni Greblă.
În ţară, românii pot vota numai în baza unui document eliberat de statul român, dar nu cu paşaportul simplu, turistic, a mai spus preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă.
Alegerile pentru Parlamentul European: Ghid pentru votanți
Un ghid pentru cei care vor să voteze la alegerile pentru Parlamentul European la secțiile din străinătate a fost publicat de Ministerul de Externe de la București. Sunt peste 900 de secții organizate în afara granițelor, în condițiile în care legislația actuală nu reglementează votul prin corespondență.
Ghidul se află publicat pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe și răspunde celor mai frecvente întrebări cu privire la scrutinul din 9 iunie: cine are drept de vot, actele de identitate cu care se poate vota sau programul de votare.
În total, sunt deschise 915 secții de votare în străinătate mai mult decât dublu față de numărul din 2019.
Votarea are loc între orele 07:00 și 22:00, cu posibilitatea de prelungire până la miezul nopții.
România va avea pentru următorii 5 ani, 33 de eurodeputați care vor fi aleși astăzi – duminică, 9 iunie 2024 – în cadrul alegerilor europarlamentare.
Este pentru a cincea oară când au loc alegeri europarlamentare în România. Cea mai mare prezență a fost la ultimul scrurtin – 51%.
La alegerile europarlamentare, toţi românii cu drept de vot aflaţi în străinătate pot vota la orice secţie
Dacă ne raportăm la ora României, votarea în străinătate începe sâmbătă la ora ora 22:00 şi se încheie luni, 10 iunie, la ora 08:00. Ca și la secțiile din țară, dacă la ora 22:00 mai există alegători care se află la rând, ei pot să voteze până la ora 23:59.
Iulian Ivan, director general în Ministerul de Externe precizează că la acest scrutin vor fi 915 secții de votare în străinătate
„În Italia – 150 de secții de votare. Spania – 147 secții de votare. Regatul Unit al Marii Britanii – 104 secții de votare. Germania – 87. Franța și Principatul Monaco – 68 de secții. Republica Moldova – 52 de secții de votare. SUA – 45. Belgia – 24. Austria – 17 secții. Și închei cu Canada – 12 secții de votare.
La alegerile europarlamentare, toți cetățenii români cu drept de vot care se află în străinătate, indiferent dacă au reședința sau domiciliul sau se află temporar în străinătate pot vota la orice secție de votare din afara țării cu condiția să prezinte un act de identitate românesc aflat în termenul de valabilitate”, a explicat Iulian Ivan.
Nu vor fi secții de votare în Afganistan, Mali, Odessa, Venezuela, Libia, Coreea de Nord și nici în Ierusalim.
Votarea în străinătate începe sâmbătă, ora României, ora 22:00, cu deschiderea primei secții de votare în Auckland – Noua Zeelandă
„Votarea în străinătate începe sâmbătă, ora României, ora 22:00, cu deschiderea primei secții de votare în Auckland – Noua Zeelandă. Și se va desfășura în funcție de fusul orar pe durata a 34 de ore, ultimele secții din străinătate închizând votarea luni – 10 iunie – ora 08:00, ora României. Secțiile care vor închide ultimele sunt cele aflate pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii și în Vancouver – Canada”, a mai explicat Iulian Ivan.
Alegeri europarlamentare: Cine poate vota?
Vârsta alegătorilor diferă de la o ţară la alta. Belgia, Bulgaria, Grecia şi Luxemburg sunt singurele ţări unde votul este obligatoriu. Iar Estonia este singura ţară care permite votul online.
În 22 de ţări din Uniunea Europeană vârsta minimă pentru votare este de 18 ani.
În Grecia au loc primele alegeri la care tinerii de 17 ani vor putea vota. O decizie a parlamentului de la Atena în acest sens a fost luată în 2016, iar europarlamentarele de astăzi sunt primul scrutin la care se va aplica.
Tinerii greci spun că sunt interesați să participe la aceste alegeri și vor să aleagă parlamentari care să le reprezinte cât mai bine interesele.
În mai multe state europene s-a vehiculat ideea ca tinerii să poată vota încă de la 16 ani. Acest lucru este posibil însă doar în 4 state – în Austria, Belgia, Germania și Malta.
Sursa foto: Inquam Photos / Albert Groșescu