La Vaslui, un oraş aflat de ani de zile în topul sărăciei, primarii sunt aleşi şi realeşi.
Aici în ultimii 24 de ani au fost doar doi primari: Victor Cristea, din 1992 până în 2008, şi Vasile Pavăl, din 2008 şi până în prezent. Primarul PSD candidează pentru al treilea mandat.
Contracandidaţii lui Vasile Pavăl sunt Marius Arcăleanu, din partea PNL, Cristian Pavelescu, reprezentantul ALDE şi Andrei Marius Acasandei – Partidul Mişcarea Populară.
Primarul în funcţie, Vasile Pavăl, este absolvent al Facultăţii de Construcţii Iaşi. El a fost repartizat, în 1981, la Serviciul de Sistematizare al Primăriei Vaslui, unde a lucrat până în 1990. Între 2004 și 2008 a fost viceprimar, iar în 2012 a fost ales primar din partea USL. Vasile Pavăl este preşedintele executiv al organizaţiei municipale a PSD şi vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean.
Marius Arcăleanu, candidatul PNL, este absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice Bucureşti şi a lucrat ca economist în mediul privat în perioada 2000-2009. Ulterior, timp de trei ani, a fost director executiv al Casei Judeţene de Pensii Vaslui. În 2012, a candidat la funcţia de primar din partea PDL, clasându-se al doilea, iar ulterior a candidat din partea Alianţei România Dreaptă pentru Camera Deputaţilor, fiind învins.
Marius Arcăleanu este preşedintele PNL Vaslui, iar în 2008 a intrat, pe lista PD, în Consiliul Local, for din care face parte şi în prezent. În actualul mandat Marius Arcăleanu a fost un consilier cuminte. A tăcut și… atat!
Cristian Pavelescu, candidatul ALDE, de profesie medic veterinar, a intrat în politică în urmă cu un an şi jumătate, când s-a înscris în Partidul Conservator.
Andrei Marius Acasandrei, candidatul PMP, este absolvent al Facultăţii de Hidrotehnică Vaslui, fiind inginer. În prezent angajat la Staţia Meteorologică Vaslui, el nu a mai activat în politică înainte de a se înscrie în PMP.
Alecsandru Volocaru, candidatul Partidului Naţional Democrat, este liderul acestei formaţiuni din toamna anului trecut. El a intrat în politică în 2012, când a fost ales consilier local la Vaslui pe lista PPDD. Odată cu destrămarea formaţiunii, a devenit independent. Volocaru a absolvit, în 2004, Facultatea de Instalaţii Bucureşti şi de atunci lucrează într-o afacere de familie.
Consiliul Judeţean Vaslui
La Consiliul Judeţean Vaslui candidează din partea PSD, actualul preşedinte Dumitru Buzatu, liderul local al social-democraţilor. În vârstă de 60 de ani, Dumitru Buzatu ţine în mâini frâiele judeţului Vaslui de pe diferite funcţii şi fotolii încă din 1992.
Procurorii DNA au descins în toamna anului trecut la Consiliul Judeţean Vaslui, dar şi la Centrul de Afaceri Vaslui, instituţie aflată în subordinea CJ, condusă de fiul şefului PSD.
Oamenii legii efectuează cercetări în două cauze penale ce vizează suspiciuni de corupţie împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2011-2015.
Saci cu documente au fost ridicaţi din sediul Consiliului Judeţean Vaslui. Numele lui Dumitru Buzatu a fost implicat în mai multe scandaluri. În 2011 a fost monitorizat de procurori când a fost arestat fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui. Remus Mitrea a luat şpăgi în valoare de 1,5 milioane lei. Din aceşti bani, Mitrea ar fi finanţat campania electorală a liderului PSD Dumitru Buzatu cu aproape 1 miliard de lei vechi.
Conform rechizitoriului, Mitrea a plătit 11 persoane din alte judeţe să vină şi să voteze la alegerile locale din comuna Epureni pentru o rudă de-a sa, precum şi pentru Dumitru Buzatu, candidatul de atunci al PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean. Procurorii l-au interceptat Dumitru Buzatu discutând amizat cu Remus Mitrea. Acesta din urmă a ajuns după gratii, fiind condamnat definitiv la opt ani de închisoare. Contracandidatul lui Dumitru Buzatu la funcţia de preşedinte al Cj vaslui este Florin Ciurariu de la PNL. Acesta este în prezent deputat în Parlamentul României.
Sorin Saizu, corespondent Europa FM