Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, candidează pentru un nou mandat la primărie, deși este cercetat sub control judiciar. Este acuzat de procurorii DNA că ar fi schimbat destinaţia unor bani împrumutaţi de la BERD pentru un contract de reabilitare a unor drumuri.
De altfel, DNA i-a interzis dreptul de a-și exercita funcția timp de 60 de zile. Acest termen a expirat, iar Antal Arpad a revenit la primărie.
Ulterior, primarul municipiului Sfântu Gheorghe a declarat că îşi va relua activitatea, dar că fi cercetat în continuare sub control judiciar.
Antal Arpad va candida pentru cel de-al treilea mandat de primar din partea UDMR.
”Eu obişnuiesc să spun că ce nu te omoară te întăreşte şi faptul că au fost peste 10.000 de cetăţeni care au semnat pentru candidatura mea cred că este un semnal extraordinar, practic este de 20 de ori mai mult decât este necesar.”, a declarat Antal Arpad.
Între contracandidații săi la primăria Sfântu Gheorghe se află Balint Jozsef – independent, susţinut de PPMT, Mădălin Guruianu – PNL, Rodica Pârvan – PSD şi Cătălin Lazăr – ALDE.