Doi profesori, un avocat și doi foști jurnaliști se vor lupta pentru fotoliul de primar general al Capitalei. De precizat că termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 26 aprilie.
Până acum s-a înscris oficial în cursa pentru Primăria Generală doar candidatul PSD, Gabriela Firea. Aceasta și-a depus candidatura miercuri.
Candidatul PNL, Cătălin Predoiu, a anunțat abia miercuri că va intra în cursă. Acum se strâng semnături pentru depunerea candidaturii. Liderul PNL București este cel de-al patrulea candidat nominalizat de PNL pentru Primăria Capitalei, după Cristian Bușoi, retras în favoarea lui Ludovic Orban. Acesta din urmă a renunțat la competiție după ce a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA pentru suspiciuni de corupție. PNL l-a nominalizat apoi pe Marian Munteanu, dar și acesta s-a retras, după presiunea puternică venită din partea societăţii civile, căreia i s-au adăugat nemulţumirile din interiorul PNL.
Nicușor Dan, unul dintre fondatorii Asociației Salvați Bucureștiul, este candidatul Uniunii Salvaţi Bucureştiul la Primăria Capitalei.
Vineri, Partidul Mișcarea Populară a anunțat că în cursa pentru Primăria Generală va intra Robert Turcescu. S-ar fi înscris în competiție Traian Băsescu, fost președinte și fost primar al Capitalei, dar, după cum a declarat, a renunțat la idee pentru că are calitatea de suspect într-un dosar penal.
Tot vineri, Partidul Social Românesc (PSRO), condus de Mircea Geoană și-a lansat candidații pentru Primăria Capitalei și pentru primăriile de sector. La Primăria Generală va intra în competiție Dumitru Borțun.
Gabriela Firea, primul candidat care s-a înscris oficial în cursă, este o fostă jurnalistă, în prezent senatoare PSD de Ilfov. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București. Este doctorand în economie la ASE București.Înainte de a fi aleasă senator a lucrat la trustul Intact. În noiembrie 2014,Gabriela Firea a fost sancționată cu un avertisment de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, după afirmațiile privind familiile fără copii făcute în campania prezidențială.
Gabriela Firea declara într-o conferință de presă că premierul Victor Ponta ”este un foarte bun familist, ceea ce din nefericire pentru el, Klaus Iohannis nu are această calitate”. Întrebată dacă îi reproşează lui Iohannis faptul că nu ar fi ”un bun familist”, Gabriela Firea a răspuns: ”Din punctul meu de vedere a fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci şi a avea copii. Nu eşti un om complet fără să creşti un copil”. Întrebată dacă are aceeași opinie despre toate familiile din România care nu au copii, Firea a răspuns: ”Toate familiile din România nu candidează la prezidenţiale. În toate statele civilizate cei care doresc să ajungă preşedinţi provind din familii complete, sunt căsătoriţi, au copii, au nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii”.
Cătălin Predoiu este de profesie avocat. Liderul PNL București a absolvit cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității București. A urmat un program de instruire în practica dreptului comercial la Baroul din Caen, Franța și a obținut titlul științific de doctor în Drept Comercial la Facultatea de Drept a Universității București.
În 2008 a fost numit în funcția de ministru al Justiției în Guvernul Tăriceanu. Ulterior, a fost nominalizat de noul premier Emil Boc să rămână în continuare ministru al Justiției, lucru pe care l-a acceptat. În calitate de ministru a schimbat Codul civil, care nu mai fusese modificat din vremea lui Cuza.
Robert Turcescu, candidatul PMP la Primăria Capitalei, este de profesie jurnalist. A lucrat timp de 23 de ani în presa scrisă și audio-vizuală. În 2014, Robert Turcescu a provocat un adevărat scandal după ce a recunoscut public într-o emisiune la postul B1 TV că timp de mai mulți ani a fost ofițer acoperit al serviciilor secrete, cu gradul de locotenent-colonel, și că renunță la emisiunea pe care o făcea la acest post.
El nu a spus însă niciodată pentru ce serviciu a lucrat și în ce perioadă a fost ofițer acoperit.
Vineri, când și-a anunțat candidatura a spus că proiectul politic cu care se va prezenta în alegeri se va numi ”Viziunea Bucureşti-2030”. El a precizat că trebuie relansate proiectele iniţiate de Traian Băsescu în perioada 2000-2004.
Nicușor Dan, candidatul Uniunii Salvaţi Bucureştiul, este de profesie matematician. El a mai candidat ca independent la Primăria Capitalei în 2012, dar fără succes. Nicușor Dan a studiat matematica la Universitatea București. Ulterior a plecat în Franța pentru a-și continua studiile la École Normale Supérieure. Și-a obținut doctoratul în matematică la Universitatea Paris-XIII. A înființat Asociația Salvați Bucureștiul în 2006, ca reacție la demolarea unor case de patrimoniu sau construirea unor blocuri înalte în zone protejate.
Și Dumitru Borțun, propunerea Partidului Social Românesc, condus de Mircea Geoană, este profesor. Mai exact, este conferenţiar universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice de la SNSPA – Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Mircea Geoană a declarat vineri că profesorul Dumitru Borțun este singurul candidat cu „adevărat independent de interese”, recunoscând în același timp că oferta electorală a PSRO pentru București este „slăbuță”. „Nu vreau să fac comentarii nici meschine, nici răutăcioase. E o ofertă slăbuță din multe puncte de vedere. Am preferat să venim cu profesorul Dumitru Borțun ca și candidat pentru că reprezintă complet altceva decât politicienii profesioniști. Practic, fără excepție, toți candidații pe care îi văd au în spate o grupare de interese economice, care îi dirijează și care îi controlează. La noi la PSRO profesorul Borțun este cu adevărat independent de interese”, a declarat Mircea Geoană.