Președintele american Donald Trump își reduce considerabil diferența de electori câștigați față de Joe Biden, însă candidatul democrat conduce cursa prezidențială matematic.
Actualul președinte a anunțat că el și echipa sa se pregătesc de o mare petrecere în această seară.
În total sunt 538 de electori în Statele Unite, iar 225 votaseră până la 09.30, ora României, pentru Joe Biden, în timp ce 213 pentru Donald Trump.
În Statele Unite, președintele este decis de electori pe baza preferințelor alegătorilor, ale căror buletine încă se numără.
Deși în Statele Unite e mijlocul nopții aproape, ambii candidați au ieșit public cu discursuri.
În timp ce democratul Joe Biden, a spus, reținut că încă este convins că poate câștiga, Donald Trump a ieșit, la Casa Albă, și pe un ton bombastic, chiar teatral, a anunțat că republicanii câștigă chiar mai mult decât s-au așteptat.
“ Ne pregătim de sărbătorire!” a spus Trump.
Deși câștigătorul este ales de alectori, aceștia din urmă decid în funcție de voturile cetățenilor, care încă se numără.
Deci, așa cum au sesizat și jurnaliștii CNN, Trump nu are cum să clameze victoria.
Trump a acuzat comiterea de fraude și sesizarea Curții Supreme.
A făcut această acuzație și anterior pe Twitter, însă rețeaua socială a atenționat că acest mesaj nu este unul corect, iar textul a fost șters.
Anca Grădinaru