În 4 zile, adică marți, pe 8 noiembrie, în SUA vor avea loc alegerile prezidențiale – un scrutin pe muchie de cuțit, potrivit tuturor sondajelor, care plasează candidații la diferențe mai mici decât marja de eroare. Diferențele dintre politicile celor doi candidați n-ar putea fi însă mai mari.
Hillary Clinton e politician de carieră, Donald Trump e orice altceva. Hillary reprezintă establishmentul, Donald promite răsturnarea establishmentului. Hillary vorbește despre obligațiile Statelor Unite față de restul lumii, Trump despre obligațiile restului lumii față de Statele Unite.
De ce ne interesează pe noi, în Europa, în România, cine câștigă președinția Statelor Unite? Pentru că o Americă întoarsă către ea însăși, izolaționistă, va încuraja atât inamicii externi ai proiectului european, cât și forțele centrifuge de pe continentul nostru, taman acum, când Europa n-o duce prea bine, nici cu economia, nici cu democrația, nici cu marele proiect al integrării.
Ați urmărit știrile despre campania prezidențială din SUA. Cunoașteți candidații – pe Donald, de la tv și din presa tabloidă, unde e vedetă de zeci de ani. Pe Hillary, pentru că a fost prima doamnă a Americii timp de 8 ani, chiar dacă nu neapărat și pentru soțul ei, Bill Clinton, apoi secretar de stat, adică ministru de externe, în primul mandat al lui Barack Obama.
Pe cine preferați dintre cei doi și de ce? Cu cine ați vota, de fapt, dacă ați avea cetățenie americană?