Confidenţialitate


ALDE și-a retras sprijinul pentru guvernul condus de Sorin Grindeanu


ALDE și-a retras sprijinul pentru guvernul condus de Sorin Grindeanu

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că ALDE, partidul pe care îl conduce, a votat retragerea sprijinului pentru guvernul condus de Sorin Grindeanu.

Miniștrii ALDE și-au scris demisiile, a declarat Tăriceanu.

”Raportul de evaluare al miniștrilor arată că din 390 de măsuri prevăzute în programul de guvernare, 260 nu sunt implementate. Cantitativ nu stăm bine, dar mai importantă e latura calitativă. Sunt proiecte importante care nu au fost pornite, cum ar fi înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare, titlurile de stat.  Acest document de sinteză cuprinde nu mai puțin de 16 pagini de analiză. Eu am prezentat aceste documente colegilor mei și concluzia: noi am votat retragerea sprijinului politic pentru Guvernul condus de Sorin Grindeanu. Colegii mei din Executiv m-au înștiințat că sunt cu demisiile scrise deja la purtător, dar mi le-au înaintat mie pentru a-mi arăta că sunt solidari cu această decizie a Biroului politic central. Nu știu ce se va întâmpla la PSD, așteptăm decizia lor. Să vedem soluția pentru criza politică care se conturează” a spus liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu a precizat că, după ce se va încheia şi CExN al PSD, va avea loc şi o şedinţă a coaliţiei.

El susţine că aceeaşi configuraţie politică trebuie să propună și viitorul premier.

”Nu suntem în situația să discutăm ce va face președintele Iohannis. Remarc un singur lucru: rezultatul alegerilor din decembrie nu a schimbat configurația din Parlament”, adaugă Călin Popescu Tăriceanu.

”Eu v-am explicat că configurația Parlamentului nu s-a schimbat. E aceeași majoritate bazată pe cele două partide: PSD și ALDE”, a spus Tăriceanu întrebat dacă există posibilitatea ca președintele să numească un alt premier care să nu facă parte din cele două partide.

Tăriceanu a evitat să spună și ce se va întâmpla în cazul în care Sorin Grindeanu refuză să demisioneze, chiar dacă toți miniștrii vor face acest lucru.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…