Confidenţialitate

Albumele lui Michael Jackson. Cele mai de succes discuri ale Regelui Muzicii Pop și povestea lor – GALERIE FOTO

Michael Jackson a debutat în muzică la vârsta de 6 ani, ca membru în The Jackson 5 (cunoscuți mai târziu drept The Jacksons), o trupă de succes în anii 70. Michael Jackson și-a început în același deceniu cariera solo, prin albumele Got to Be The There și Ben. După alte două albume care nu au avut un mare succes, Jackson a lansat în 1979 Off the Wall, care a devenit primul său album bestseller. Trei ani mai târziu, Michael Jackson lansa albumul Thriller, devenit cel mai bine vândut album din toate timpurile. Al zecelea și ultimul său album de studio, Invincible, a fost lansat în 2001 și a condus topurile internaționale, deși vânzările nu s-au comparat cu cele ale albumelor sale precedente.

Got To Be There, 1972 – Este albumul de debut al lui Michael Jackson, lansat de Motown Records pe 24 ianuarie 1972. Include cântecul cu același nume lansat cu un an în urmă ca single-ul de debut al lui Jackson. Cu aproape 900.000 de exemplare vândute în Statele Unite și peste 3,2 milioane de exemplare vândute în toată lumea, albumul a fost premiat cu aur pentru vânzări.

Ben, 1972 – Michael Jackson și-a lansat al doilea album  de studio pe când încă era membru în trupa Jackson 5. Discul nu a primit cele mai bune cronici, având totuși un succes mai mare în topurile muzicale decât primul album.

Music & Me, 1973 – Al treilea album al lui Michael Jackson a fost lansat într-o perioadă dificilă pentru artist. La 14 ani, Jackson se confrunta cu modificarea vocii și cu o scenă muzicală în schimbare. Influențat de colegii de la casa Motown Marvin Gaye și Stevie Wonder, Michael Jackson dorea să includă propriile compoziții pe album, dar a fost refuzat de Motown.

Forever, Michael, 1975 – Al patrulea și ultimul album de studio al lui Michael Jackson lansat de Motown Records, Forever, Michael a fost în general bine primit de criticii contemporani și a fost vândut în peste 1 milion de exemplare în lume de la lansare.

Off the Wall, 1979 – Pentru al cincilea său album și primul semnat cu Epic Records, Michael Jackson a colaborat cu mai mulți compozitori și interpreți, inclusiv Quincy Jones, Paul McCartney, Stevie Wonder și Rod Temperton. Jackson a scris 3 dintre piesele de pe album, inclusiv single-ul premiat cu Grammy Don’t Stop ‘Til You Get Enough.

Thriller, 1982 – Inclus pe poziția 20 în topul celor mai mari 500 de albume din toate timpurile, al șaselea album de studio al lui Michael Jackson i-a permis să doboare granițele rasiale din muzica pop prin aparițiile sale la MTV și întâlnirea cu președintele Statelor Unite Ronald Reagan la Casa Albă. Albumul s-a numărat printre primele care au folosit videoclipurile muzicale ca unelte promoționale de succes – clipurile pentru Thriller, Billie Jean și Beat It au fost difuzate masiv pe MTV.

Bad, 1987 – Vândut în aproape 45 de milioane de exemplare în toată lumea, albumul Bad al lui Michael Jackson a fost premiat de 9 ori cu platină doar în Statele Unite, fiind considerat unul dintre cele mai bine vândute 30 de albume din toate timpurile. Albumul a produs un record de 5 single-uri care au urcat pe locul 1 în Billboard Hot 100, primul și unul dintre singurele două albume care au reușit acest lucru – al doilea a fost albumul din 2010 al lui Katy Perry, Teenage Dream.

Dangerous, 1991 – Al optulea album de studio al lui Michael Jackson s-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare la nivel mondial, fiind și el considerat printre cele mai bine vândute albume din toate timpurile. Dangerous a produs patru single-uri de top 10 din Billboard Hot 100, inclusiv unul care a urcat pe locul 1.

HIStory: Past, Present and Future, Book I, 1995 – Primul album lansat la propria sa casă de discuri, Epic Records, albumul constă în două discuri: Primul (HIStory Begins), este o compilație a unora dintre cele mai mari hituri ale artistului începând din 1979, iar al doilea (HIStory Continues) e compus în întregime din material nou. E în același timp cel mai controversat album al lui Michael Jackson, fiind primul său album lansat după acuzațiile de abuz sexual asupra copiilor, din august 1993. Multe dintre cele 15 piese vorbesc despre acuzații și despre tratamentul acordat de presă, în special de tabloide.

Invincible, 2001 – Ultimul album de studio al lui Michael Jackson. Asemenea materialelor sale precedente, Invincible explorează teme precum dragostea, romantismul, izolarea, critica presei și probleme sociale.