Confidenţialitate

Albania trimite o echipă de cadre medicale în Italia, epicentrul epidemiei din Europa

Albania a trimis spre regiunea italiană Lombardia, sâmbătă, o echipă formată din 30 de medici şi infirmiere, care să ofere sprijin în lupta contra noului coronavirus.

În Peninsulă, trăieşte o importantă comunitate albaneză, amintește France Prese.

Situată în nordul Italiei, Lombardia este regiunea cea mai afectată de COVID-19, cu mai mult de jumătate dintre decesele ţară (5.402 morţi din 9.134), potrivit bilanţului publicat vineri de Protecţia Civilă italiană.

La rândul său, Albania se confruntă cu un deficit de personal în sistemul sanitar, anume 1,2 medici la 1.000 de locuitori, prin comparație cu 4,1 în Italia, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Autortățile de la Tirana au făcut apel, recent, ca 2.000 de medici ieşiţi la pensie să reintre în sistem pentru a se alătura eforturilor.

Zi de zi, într-un Jurnal online de carantină, vă ținem la curent cu evoluția situației în țară, dar și în restul lumii.