14 proiecții de film, un spectacol-eveniment, 3 concerte și o varietate de ateliere și spectacole pentru mici și mari, începând de vineri, 23 august, la Alba Iulia Music & Film Festival.
Prima zi de festival îmbie cinefilii cu trei producții românești și două străine. Deschiderea oficială are loc la ora 20:00, în Piața Cetății, cu un concert de muzică veche, susținut de Anton Pann Ensemble. Un preambul perfect pentru proiecția filmului „Moromeții 3”, ultimul din trilogia lui Stere Gulea, care va avea loc tot aici, de la ora 21:00, cu participarea regizorului, a producătoarei Oana Giurgiu, și a două dintre actrițele din rolurile principale, Olimpia Melinte și Mara Bugarin.
Cine nu vine la „Moromeții 3”, are de ales între „Warboy”, producție românească în regia Mariei Crișan, care va rula de la ora 20:45, pe Esplanada Obeliscului, și la care vine și actorul Dan Chiorean.
Filmul documentar „Între tăcere și păcat”, în regia Dianei Nicolae, va fi proiectat de la aceeași oră, în curtea Palatului Principilor Transilvaniei și „Dogman”, o producție franceză, în regia lui Luc Besson, va putea fi urmărită pe ecranul amplasat în Piața Vestică.
Indiferent ce film alegeți, tot mai puteți ajunge la ultima proiecție a primei zile de Alba Iulia Music & Film Festival. „Zile perfecte”, o coproducție japonezo-germană, care va rula de la ora 22:30, în curtea Palatului Principilor Transilvaniei. Vă reamintesc că accesul la proiecții este gratuit, în toate cele trei zile de festival!
Sursa foto: Facebook / Alba Iulia Music & Film Festival