Confidenţialitate


Alain Delon se reface în Elveția după un accident cerebral


Alain Delon se reface în Elveția după un accident cerebral

Celebrul actor francez Alain Delon se reface în Elveția după un accident cerebral însoțit de o hemoragie minoră în urmă cu mai multe săptămâni a declarat joi fiul cel mare al artistului, Anthony Delon, citat de Swiss Info.

Fiul lui Alain Delon a declarat presei că doctorii consideră că funcțiile vitale ale vedetei sunt ”perfecte” iar starea acestuia e stabilă.

”A suferit o intervenție la spitalul Pitié-Salpêtrière [din Paris], unde a petrecut trei săptămâni la terapie intensivă. Toată familia a stat cu el, pe rând, fratele, sora și mama mea, Nathalie, fiind lângă patul său”, a povestit Anthony Delon.

“Cum funcțiile sale vitale sunt perfecte și condiția stabilă, potrivit doctorilor, a plecat în Elveția și se odihnește discret într-o clinică. Sora mea, care acum locuieștie în Elveția îi urmărește recuperarea și ne ține la curent în legătură cu evoluția sa zilnică”, a arătat fiul actorului.

La mijlocul lunii iunie, apropiații lui Alain Delon au recunoscut că vedeta a fost internată la Spitalul American din Neuilly “pentru amețeli și dureri minore de cap”.

Alain Delon a primit un premiu Palme d’Or pentru întreaga carieră la Festivalul de la Cannes 2019, în luna mai, când a declarat despre prestigioasa distincţie că este “aproape un omagiu postum, doar că este încă viu”.

Cu câteva zile înainte de ceremonie, organizatorii Festivalului de Film de la Cannes şi-au apărat gestul de a-i oferi lui Alain Delon un premiu Palme d’Or onorific, spunând despre acesta – criticat recent pentru comentariile controversate despre femei şi homosexuali – că “nu este perfect”, dar are dreptul de a-şi exprima opiniile.

“Nu îi oferim premiul Nobel pentru pace”, a declarat Thierry Fremaux, într-o conferinţă de presă. “Îi oferim un premiu Palme d’Or onorific, pentru cariera de actor”, a explicat acesta.

Delon, în vârstă de 83 de ani, unul dintre cei mai celebri actori europeni de peste cinci decenii, a jucat în filme precum “Ghepardul”, de Luchino Visconti, care i-a adus un premiu de interpretare la Cannes în 1963. A mai jucat în pelicule precum “Rocco şi fraţii săi” (1960), “În plin soare” (1960), “Eclipsa” (1962), “Laleaua neagră” (1964), “Samuraiul” (1967), “Borsalino” (1970), “Notre histoire” (1984), “Pe cuvânt de poliţist” (1985).

În 1964, Alain Delon a fost nominalizat pentru prima dată la Globul de Aur. În 1977 a ajuns pe lista favoriţilor la premiile César, pentru rolul principal din “Mr. Klein”, de Joseph Losey, iar interpretarea din “Notre Histoire”, de Bertrand Blier, i-a adus, în 1985, premiul pentru cel mai bun actor. La Festivalul de la Berlin a primit Ursul de Aur onorific în 1995, iar, în 2005, a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare de preşedintele francez Jacques Chirac.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria