Confidenţialitate

Ajutoare de urgență de la Guvern pentru județele Teleorman și Vrancea

Guvernul va aproba în şedinţa de marţi acordarea cu titlu gratuit a unor cantităţi de produse ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, pentru protecţia populaţiei afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase din judeţele Teleorman şi Vrancea.

Tot marţi, Guvernul va adopta, printr-o hotărâre, protocolul între MAI român şi MAI din Bulgaria, semnat la 3 octombrie 2017, la Varna, pentru implementarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor, semnat la Bucureşti, la 23 iunie 2000.

Executivul va adopta şi un memorandum având ca temă aprobarea negocierii şi a semnării Acordului între Guvernul României şi Sfântul Scaun privind colaborarea şi recunoaşterea reciprocă în domeniul învăţământului universitar.

Un alt memorandum aflat pe agenda Executivului vizează aprobarea unui acord de principiu privind contractarea de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a unui împrumut pentru politici de dezvoltare privind managementul riscurilor de dezastre, cu opţiune de amânare a tragerii (CAT-DDO), în valoare de circa 400 milioane de euro şi aprobarea notei mandat de negociere a acestui împrumut.

Printr-un alt memorandum se va decide organizarea concursurilor pentru ocuparea unor posturi vacante din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi din cadrul unor instituţii publice subordonate.

De asemenea, tot prin memorandum, se va aproba deblocarea unor posturi vacante în cadrul Comisiei Naţionale de Prognoză – Direcţia Generală de Programare Economică.