Confidenţialitate

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) adaugă noi sateliţi în programul Copernicus de observare a Pământului

Agenţia Spaţială Europeană a încheiat trei noi contracte pentru sateliţi de observare a Pământului.

LSTM, CIMR şi CHIME, ai căror sateliţi ar trebui livraţi în 2028, ”sunt misiuni pentru extinderea” acestui program, a precizat Toni Tolker-Nielsen, responsabil al departamentului de proiecte industriale din cadrul ESA, într-o informare de presă în care a fost anunţată semnarea contractelor.

Fiecare dintre aceste misiuni cuprinde un al doilea satelit de rezervă.

Alte două misiuni Sentinel, CO2M şi Cristal, sunt deja în desfăşurare, iar a şasea, ROSE-L, va demara în curând. În totalitate, reprezintă un buget de 2,852 de miliarde de euro, potrivit Tolker-Nielsen.

LSTM (Sentinel 8), în cadrul căreia Airbus este atât contractor principal, cât şi responsabil de instrumentele de măsurare în infraroşu, este ”specifică pentru măsurarea temperaturii de pe întreaga suprafaţă terestră zi şi noapte”, a explicat Philippe Pham, directorul programului de Observaţie a Terrei în cadrul acestei misiuni. Contractul este de 389 de milioane de euro şi este prima misiune Copernicus încredinţată filialei spaniole Airbus.

FOTO: ESA