Confidenţialitate

Agenția Europeană a Medicamentului decide dacă autorizează vaccinul anti-COVID de la Johnson&Johnson

Vaccinul anti-COVID produs de Johnson&Johnson este singurul vaccin care se administrează într-o singură doză, iar serul poate fi păstrat la frigider.

Studiile clinice făcute în Statele Unite, America Latină și Africa de Sud au indicat o eficiență medie de 66% a vaccinului produs de Johnson&Johnson în prevenirea infecțiilor cu SARS-CoV-2 și de 85% în prevenirea unor forme grave de COVID-19.

Vaccinul folosește un virus de răceală obișnuită, dar inactiv, pentru a introduce proteine ale coronavirusului în celulele umane și a declanșa un răspuns imunitar.

Spre deosebire de celelalte vaccinuri  deja aprobate, acesta trebuie administrat într-o singură doză și nu necesită condiții speciale de depozitare: se păstrează la frigider.

În Statele Unite, serul produs de Johnson& Johnson a fost autorizat, în regim de urgență, la sfârșitul lunii februarie.