Confidenţialitate

AFP: Cel puţin 60 de morţi în atentatul din Nisa

Citând surse ale anchetei, agenţia France Presse anunţă că cel puţin 60 de persoane au fost ucise în atentatul comis în oraşul francez Nisa.

Un camion a intrat în plină mulţime.

Victimele urmăreau, la orele serii, focul de artificii prilejuit de Ziua Naţională a Franţei.

Alte peste 100 de persoane au fost rănite pe o distanţă de doi kilometri, potrivit presei locale.

Şoferul vehiculului a fost împuşcat de forţele de ordine, mobilizate în număr mare la faţa locului.

Panica a cuprins întreg oraşul-port la Mediterană.

La Paris, preşedintele Francois Hollande a convocat o celulă de criză.

Ministrul Internelor, Bernard Cazeneuve, a anunţat că procurorii verifică dacă individul a acţionat singur sau a avut complici.

Franţa a fost, anterior, scena două atentate teroriste sângeroase.

La 7 ianuarie 2015, indivizi înarmaţi pătrundeau în sediul publicaţiei de satiră Charlie Hebdo, din Paris, ucigând 12 persoane.

La 13 noiembrie 2015, un grup de terorişti ucidea 130 de oameni în capitala Franţei, dintre care 89 în teatrul Bataclan, unde victimele asistau la un concert.