Studentelor afgane nu li s-a permis miercuri accesul în campusurile universităților. Măsura vine după ce administraţia condusă de talibani a anunţat că participarea femeilor la educaţia superioară va fi suspendată.
La mai puțin de un an și jumătate după ce au blocat accesul fetelor în majoritatea școlilor secundare, talibanii au interzis săptămâna aceasta și educația universitară pentru femei.
„Femeile din Afganistan au fost condamnate din prima zi când acest grup a revenit la putere”, a declarat pentru BBC o studentă de la Universitatea din Kabul.
Ordinul a fost emis marți seara de autorități și a fost pus în aplicare miercuri inclusiv în școli religioase islamice sau în colegii private.
În august anul trecut, când Statele Unite s-au retras din Afganistan, talibani au promis că vor respecta drepturile femeilor – deși în timpul conducerii lor, între 1996-2001, femeile nu puteau munci sau studia. Acum toate căile de educație formală pentru femei sunt practic blocate.
Acest lucru le-a determinat pe unele femei să îndrăznească să protesteze miercuri pe străzile din Kabul, dar micile demonstrații au fost rapid înăbușite.
Sursa foto: Shutterstock