Confidenţialitate


Afaceristul Ioan Niculae, dat în urmărire: Sunt în Italia, la o clinică, internat


Afaceristul Ioan Niculae, dat în urmărire: Sunt în Italia, la o clinică, internat

Condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul “Interagro”, omul de afaceri Ioan Niculae nu a fost găsit acasă, joi seară, pentru punerea în aplicare a mandatului de încarcerare.

În aceste condiții, poliţiştii l-au dat în urmărire.

Fotografia acestuia apare pe site-ul Poliţiei Române, la secţiunea ”Persoane urmărite”.

În vârstă de 66 ani, Ioan Niculae a fost găsit vinovat de instigare la evaziune fiscală, instigare la spălarea banilor şi cumpărare de influenţă.

Sentința Curții de Apel București este definitivă.

“Sunt în Italia, la o clinică, internat. Trebuia să ies, probabil, duminică. După primirea veştii din România că am fost condamnat, mi-am făcut externarea şi încep să mă pregătesc să vin în ţară. Mâine. sunt în ţară”, a declarat afaceristul, joi seara, într-o intervenție la Antena3.

Ioan Niculae este, între altele, finanțator al clubului de fotbal Astra Giurgiu.

Procurorii ceruseră 12 ani de închisoare, pedepasă maximă, întrucât Ioan Niculae este recidivist pentru că a mai făcut închisoare pentru corupție.

În acelaşi dosar ”Interagro”, soția acestuia a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani.

Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila şi fost preşedinte al PSD Brăila, a fost achitat pentru acuzația de trafic de influenţă.

 


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria