Îngrijorările în creștere față de o posibilă intrare în incapacitate de plată a grupului mobiliar chinez Evergrande au agitat, luni, pieţele financiare globale.
Bursele au închis în scădere.
Potrivit Reuters, investitorii vând active imobiliare din China, căutând active sigure.
Acţiunile Evergrande, care a acumulat datorii de 300 de miliarde de dolari, au închis în declin cu 10%, dar în timpul tranzaţiilor au coborât cu până la 19%, la cel mai redus nivel din ultimul deceniu.
Compania trebuie să achite, săptămâna aceasta, dobânzi în valoare de 83 milioane de dolari pentru obligaţiuni scadente în 2022. De asemenea, grupul trebuie să plătească 47 milioane de dolari pe 29 septembrie, pentru obligaţiuni scadente în martie 2024.
În cazul incapacităţii de plată, Evergrade va trebui să îşi restructureze datoriile.