Pe aeroportul Otopeni a aterizat aeronava militară care a adus, din Elveția, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I al României.
La ora 11:00 au bătut clopotele în toată țara pentru Regele Mihai I.
Pe aeroport va avea loc o ceremonie militară la care participă familia regală și oficiali.
8 militari au preluat pe umeri sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I, acoperit cu stindardul regal, în ritmul Marșului Funebru. Sicriul a fost depus apoi pe catafalc.
A fost intonat apoi imnul țării: Deșteaptă-te române!
Un sobor de preoți oficiază o ceremonie religioasă pentru ultimul rege al României.
Convoiul funerar va porni spre Palatul Regal.
Trupul neînsuflețit al regelui Mihai va fi depus la Castelul Peleș din Sinaia și la Palatul Regal din București. Regele Mihai I a încetat din viaţă marţi, 5 decembrie, la reședința sa din Elveţia.
„În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, după scurta ceremonie religioasă și militară din Piaţa Palatului Regal, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi urcat pe un afet de tun şi va parcurge traseul până la Catedrala Patriarhală. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional. De asemenea, după slujba de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi urcat într-o maşină mortuară, iar cortegiul funebru se va deplasa spre Gara Regală Băneasa.” Casa Regală a României, Biroul de presă