Confidenţialitate

AEP: Doar o mie de români din diaspora s-au înscris pentru a vota la parlamentare

Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că, pentru alegerile parlamentare din acest an, s-au înregistrat o mie de români.

683 au optat pentru votul prin corespondență, iar 317 pentru votul la secția de votare.

Porivit legislației în vigoare, înregistrarea ca alegător prin corespondenţă sau la o secție de votare a demarat la data de 1 aprilie şi se va încheia odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale.

Preşedintele AEP  se declară dezamăgit de numărul mic de înregistrări efectuate în aproape două luni de funcționare a portalului dedicat.

Constantin-Florin Mitulețu-Buică reiterează apelul său către concetățenii noștri din străinătate de a opta pentru votul prin corespondență, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanță, fără cozi, fără deplasări, fără costuri și fără riscuri, mai ales în contextul incertitudinii legate de evoluția pandemiei de coronavirus.

„AEP a constatat, în decursul procedurilor de prelucrare a cererilor transmise pe portalul www.votstrainatate.ro o serie de greșeli frecvente comise de alegători, cele mai multe dintre acestea vizând tipul și valabilitatea actelor de identitate transmise, modul de completare a numelui și prenumelui, claritatea scanurilor atașate și legalitatea documentelor de ședere în alte țări”, conform sursei citate.