În discursul său la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, șeful statului a făcut referire la conflictele prelungite din regiunea Mării Negre și a subliniat că doar prin educaţie de calitate pot fi contracarate tendinţele extremiste din rândul unor tineri.
Klaus Iohannis a vorbit la New York în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite despre nevoia întăririi ONU şi adaptării sale la provocările actuale.
Preşedintele României a atras atenţia asupra conflictelor din regiunea Mării Negre care rămân o ameninţare serioasă pentru România şi ţările din jur.
”Continuăm să fim preocupaţi de evoluţiile din domeniul securităţii din regiunea noastră, dar şi din jurul acesteia. Conflictele prelungite din regiunea Mării Negre rămân o ameninţare serioasă. Suntem încă martori ai unor acţiuni întreprinse în detrimentul principiilor şi normelor dreptului internaţional. De aceea, comunitatea internaţională ar trebui să sprijine în mod activ cooperarea regională, să stimuleze măsuri de consolidare a încrederii şi să abordeze aceste conflicte în mod decisiv”, a spus în discursul său Klaus Iohannis.
Președintele României a mai spus că implicarea crescută în educaţie și asigurarea prosperităţii cetăţenilor sunt cele mai eficiente căi de prevenire a instabilităţii şi crizelor.
Klaus Iohannis și-a exprimat încrederea că nou înfiinţatul Birou al Naţiunilor Unite de luptă împotriva terorismului va duce la creşterea eficienţei în combaterea acestui flagel în toate formele şi manifestările sale.
În acest sens, Klaus Iohannis a reafirmat angajamentul României faţă de iniţiativa comună cu Spania pentru posibila înfiinţarea unei Curţi Internaţionale împotriva Terorismului.