Confidenţialitate

Adrian Năstase, eliberat condiționat din închisoare

Instanța a judecat un recurs al procurorilor DNA.

Aceștia contestaseră o hotărîre favorabilă lui Adrian Năstase pe care a luat-o, luna trecută, Judecătoria sectorului 4 din București.

Avocaţii fostului premier PSD au mizat pe faptul că acesta a ispășit o treime din pedepsele pe care le-a primit în dosarele ‘Trofeul Calității’ și ‘Zambaccian’.

Legea permite, în aceste condiții, eliberarea condiționată a persoanelor de peste 60 de ani.

Decizia este definitivă.

Pedepse contopite

Primul dosar care a dus la încarcerarea fostului premier PSD a fost numit ‘Trofeul Calității’ – intens dezbătut pînă în vara anului 2012, conținutul lui a fost aproape uitat în acel moment, ca urmare a presupusei tentative de sinucidere a lui Adrian Năstase.

Rechizitoriul spune că, în 2004, el s-a folosit de autoritatea funcției de președinte de partid ca să organizeze un simpozion botezat ‘Trofeul calității în construcții’.

La adăpostul acestuia, a strîns bani pentru campania sa electorală din acel an: toate firmele participante au plătit sume ridicate ca să ia parte la simpozion.

Dosarul ‘Zambaccian’

Sentința din dosarul ‘Zambaccian’ a fost pronunțată în ianuarie anul acesta de instanța supremă: Înalta Curte l-a găsit vinovat de luare de mită și șantaj.

Adrian Năstase a primit din partea Irinei Jianu, fosta directoare a Inspectoratului de Stat în Construcții, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600 de mii de euro: bunuri importate din China și contravaloarea unor lucrări la imobile din localitatea Cornu și din București.

În schimbul acestor servicii, Irina Jianu și-a păstrat funcția.

Argumentele pro și contra

În contestația depusă în instanță, procurorii spueau că în dosarul de eliberare condiționată nu ar exista dovezi temeinice de îndreptare a lui Adrian Năstase.

DNA a adus drept argumente articolele publicate de fostul premier pe blogul său de pe Internet: Adrian Năstase nu-și recunoaște vina, ba chiar critică sistemul judiciar și acțiunile procurorilor.

Avocații apărării, care au avut cîștig de cauză, spun că articolele respective se încadrează în dreptul la liberă exprimare.