Adrian Năstase a fost condamnat la 4 ani de închisoare în dosarul Zambaccian după ce le-ar fi cerut fostului consul al României în China, Ioan Păun și Irinei Jianu, fosta șefă a Inspectoratului de stat în Construcții, diverse obiecte din China, dar și materiale de construcții pe care le-a folosit la utilarea şi renovarea locuinței sale din strada Zambaccian. În schimbul acestor bunuri, aduse din străinătate cu acte false, cei doi erau menținuți în funcție de către fostul premier.
‘
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție spun că Adrian Năstase era disperat să împiedice aflarea adevărului despre importurile din China și despre un posibil control al averii sale. Astfel, ‘inculpatul Năstase nu a avut nicio reţinere în a acţiona în cel mai pur stil mafiot, încercând să impună tăcerea persoanei care l-a trădat, prin dezvăluiri viitoare compromiţătoare pentru aceasta’. E vorba de Octavian Crețu, denunțător în acest dosar. Magistrații notează că activitatea infracţională a fostului premier și a soției sale, Dana Năstase reprezintă corupție la cel mai înalt nivel, la care se adaugă șantaj, spălare de bani, fals în contabilitate și folosirea de acte false la vamă.